Sertarul cu aplauze, Editura Tinerama, 1992 (roman)
Fragmente selecționate
„— Deschide aripile! țip, plângând în hohote și încercând să i le întind cu de-a sila, în timp ce apa ne ajunge până la gât, ne umple gura și nările, încearcă să înece sunetele care mai plutesc o vreme pe ape.
— Ce rost ar avea? mai aud. Nu poți fugi din propria ta carte…
— Ba da, ba da, ma încăpățânez să hohotesc, să mă zbat, să mai câștig o secundă înghițind lichidul fetid, otrăvitor. Pot orice… Eu sânt autorul. Pot s-a schimb…”
Referințe critice
„Eveniment literar: Sertarul cu aplauze deschise de … Ana Blandiana”, în România Liberă, anul L, nr. 14 790, nr. 756, 26-27 septembrie 1992;
„Am visat mereu să mă întorc la scris”, în România Liberă, anul L, nr. 14 808, nr. 774, 17-18 octombrie 1992;
Constant Călinescu, „Zeița demnității”, în Cuget, nr. 18, octombrie 1992;
Mircea Zaciu, „Între patos și luciditate”, în Familia, anul 29, nr. 4, aprilie 1993;
„Mașina de aplauze/ un roman românesc, care te poartă prin vremuri de odinioară, a fost prezentat la radiodifuziunea din Bayern”, în România Liberă, 12 ianuarie 1996;
„Cartea e construită pe principiul ,,ferestrelor” electronice, care se deschid dintr-un anumit detaliu de meniu, compunând astfel realități concentrice, lesne reductibile la inițiala care le-a generat. Romanul lui Alexandru Șerban, scriitor hărțuit de Securitate și ulterior internat într-un stabiliment de reeducare, se deschide din romanul autorului acestei narațiuni, un Alexandru Șerban instalat într-o astfel de izolare, mai degrabă voluntară, undeva în Deltă, unde încearcă să scrie și unde vede de-aproape o lume pe care preferă să o rezume literar și parabolic în manuscrisul lui. În fine, romanul-romancierului-care-scrie-în-Delta se deschide din ,,fereastra” Anei Blandiana direct, un fel de jurnal care transcrie fapte și considerații simultane facerii romanului. Suntem aici pe un alt palier al realității, în care e vorba de casa de la Comana, de d-l Romi Rusan, de mașina Securității care le păzea intrarea la sfârșitul anilor ’80, de prieteni reali, de trădări și abandonuri, de crampe ale scrisului etc. Cele trei fire se dezvoltă fără poticneli, fără dificultăți de identificare. Finalul rupe brutal ramele (,,frame”-urile) și impune fiecăruia dintre cele trei fire epice irumperea bestială a realului destructurant, triplu ipostaziat: o Dunăre care se revarsă murdar, trei securiști care sparg ficțiunea și intră în viața autorului lor și, respectiv, o prozatoare care încearcă să vina în ajutorul propriilor personaje, fiind nevoită să se refugieze… în poezie. Ultimele cuvinte ale romanului reiau un mic poem, pe care deja îl citisem și în interior, și care conține una din cheile esențiale: ,,Orice zbor e o fugă, / Orice fugă o-nfrângere, / Și totuși, și totuși, / Salvează-te, îngere. / Orice fugă de înger / e o fugă din rai / Și totuși, și totuși, / Pe-o aripă de plai…” Pentru că Sertarul cu aplauze este un roman despre fuga imposibilă, despre obișnuința cu captivitatea, despre singurătate.” (Tania Radu, Despre fuga imposibilă, în Bucureștiul Cultural, nr.1-2, 2005)
,,Romanul Anei Blandiana, deși se vrea poem, se particularizează prin construcția elaborată: roman polifonic, roman în roman, roman despre roman, roman textualist, metatextual, inter și intratextual, care se construiește pe măsură ce se scrie, care-și exhibă, problematizează și explică structurile, instanțele, finalitățile.” (Raluca Dună, în Luceafărul, nr. 5, februarie 2003)