În urma cu trei ani, 1104 oameni (dintre care 958 dupa 22 decembrie 1989) au fost ucisi în plina strada, în mai multe orase ale tarii, pentru ca si-au cerut libertatea. De fiecare data, la crima au asistat mii si mii de martori, care au vazut si au auzit totul.
Daca un singur om ar fi fost omorât în aceleasi conditii, politia ar fi descoperit de mult ucigasii. Si totusi, dupa trei ani de la aceasta crima colectiva care marcheaza începutul unei alte istorii, adevarul despre represiune nu este înca cunoscut, desi institutiile implicate si conducatorii lor sunt cunoscuti de toata lumea, ceea ce este de natura sa puna sub îndoiala însasi continuarea evolutiei democratice din tara.
În prezent, dupa adoptarea constitutiei si a noii legi de organizare judecatoreasca, responsabilitatea directa a instrumentarii privind represiunea din decembrie 1989 revine Ministerului Public (Procuratura), prin Parchetul General (Procuratura Generala) si parchetele (procuraturile) militare – sub autoritatea directa a Ministerului Justitiei.
Acestea sunt responsabile în fata ISTORIEI pentru neaflarea adevarului. Dar, cu sau fara contributia lor, adevarul se va afla oricum. În puterea lor sta numai tergiversarea. Ca este asa, o dovedeste ISTORIA altor asemenea perioade.
Dar, cel putin în egala masura, relevarea adevarului presupune contributia directa a Ministerului Apararii Nationale, a Ministerului de Interne si a Serviciului Român de Informatii, care detin datele esentiale privind factorii implicati în represiune, ce trebuie puse îndata la dispozitia anchetei.
Pe de alta parte, principiul separatiei puterilor în stat (care, de altfel, include nu numai separarea, ci si controlul reciproc al puterilor statale) nu poate constitui o justificare pentru lipsa de preocupare a Parlamentului, Presedintiei si Guvernului fata de aceasta pata a constiintei noastre colective, fata de neaflarea adevarului despre represiunea din decembrie 1989. Nimic nu interzice comisiilor parlamentare, Presedintiei si Guvernului ca, fara sa se substituie organelor de ancheta ori instantelor judecatoresti, sa favorizeze demersurile acestora, ori, deopotriva, sa semnaleze ineficienta activitatii lor.
De asemenea, constituie o îndatorire patriotica a tuturor partidelor politice, precum si a societatii civile, de a contribui, prin mijloace specifice, la acelasi scop. Neasumarea acestei responsabilitati ridica întrebarea daca acel partid sau acea organizatie ori asociatie, sau alte asemenea componente ale societatii civile opteaza cu adevarat pentru democratie. Si aici, ISTORIA lucreaza ireversibil.
Iata de ce, pentru ca istoria sa nu ne judece în devalmasie pe toti si sa nu gaseasca vinovat însusi poporul român ca sângele s-a varsat în zadar si ca ucigasii au ramas nestiuti si nepedepsiti, ne unim într-o vointa comuna si cerem autoritatilor mai sus citate sa faca gestul minimei decente si bunavointe întru descoperirea adevarului din decembrie 1989.
Si daca ele refuza s-o faca, vom apela la opinia publica internationala. Si daca nici aceasta nu va reactiona, îl vom ruga pe Dumnezeu sa dea poporului nostru memoria propriului trecut, dând un nume nu numai celor ce au murit nevinovati, dar si vinovatilor care astazi traiesc în libertate, fara sa se ascunda, fara sa se teama de pedeapsa.
Semnam pentru aflarea adevarului despre revolutia româna si despre propria noastra constiinta.
Bucuresti, 20 decembrie 1992